Capitolul 9

Sad_Girl_bee-media.blogspot.com (8)

Nu stiam ce sa fac…Nu il puteam lasa nesupravegheat, pentru ca sigur avea sa moara daca ramanea singur si nu il vroiam pe constiinta. Nu o puteam lasa nici pe Greta sa aibe grija de el pentru ca nu stia cum si daca ramanea fara hrana nu avea de unde sa faca rost.

Trebuia sa stau cu el , nu imi doream sa pateasca nimic rau, sentimentele pentru el nu puteau sa dispara atat de usor si pasul ala intre dragoste si ura, se pare ca nu era chiar asa usor de facut. Ratiune imi spunea ca el e cel pe care l-am vrut de atat de mult timp mort, si culmea acum ca era in fata mea, la un pas de moarte, eu nu il puteam lasa sa plece.

Stiam ca imi distrusese viata si ca vroiam sa il distrug de cand ma trezisem vampir si totusi desi era foarte usor nu ii puteam intrerupe transfuzia…Avusesem putine lupte in viata mea, dar destul de grele insa nici una nu se compara cu asta…era cel mai greu sa lupt cu mine insami, fara sa stiu de ce, pentru ce, sau daca vreau cu adevarat sa lupt. Era o lupta in interiorul meu la care totusi asistam ca martor…Oare era posibil asa ceva?

De ce nu puteam sa fiu cuprinsa de un sentiment si sa ii sar in brate sau sa se intample contrariul si sa il las acolo fara sa privesc in urma si fara sa imi pese daca i se va intampla ceva?

M-am asezat pe un fotoliu in camera alaturata si mi-am sprijinit capul in maini, nu stiam ce sa fac, era atat de greu sa ma decid…tremuram de nervi, de furie, de dezamagire…

Am fost adusa la realitate de niste tipete ingrozitoare de durere. M-am ridicat instantaneu de pe fotoliu ajungand imediat in locul de unde veneau sunetele.

Dean era pe pardoseala camerei, si tuburile prin care il hraneam atarnau in aer pe suport. Era incovoiat de durere. O lacrima mi-a curs pe obraz si in secunda urmatoare eram langa el strangandu-l in brate. I-am putut citi pe fata nedumerirea si uimirea.

–Shhhh, calmeaza-te sunt aici, incearca sa iti relaxezi corpul iti faci mai mult rau, i-am spus spijinindu-l de mine.

A inceput sa respire mai normal si sa isi relaxeze toti muschii, in cateva momente durerea se diminuase. L-am ridicat si apoi l-am ajutat sa se aseze in pat. Ma bucuram intr-un fel ca era mai bine… i-am pus tuburile la locurile lor in branulele de pe mana, apoi m-am indepartat de el. Vroiam sa stau cat de departe posibil pana ce in mintea mea se clarifica toata situatia.

–Cum de inca esti aici? Ma intreba el uimit.

–Nu te puteam lasa cu Greta, am raspuns eu vrand sa par rece si indiferenta dar vocea mea suna cam sparta.

–Ma bucur sa stiu ca inca iti mai pasa, imi spuse zambind trist.

–Ma duc la spital sa mai iau niste pungi, ai grija sa ramai in pat,am spus privind in gol, apoi m-am ridicat si am plecat.

Nu aveam neaparata nevoie de pungi de sange, mai aveam in frigider dar aveam nevoie disperata de o gura de aer si un loc linistit in care sa pot sta cateva minute singura. Desi afara nu era inca intuneric nu era nimeni pe strada. M-am dus in cel mai apropiat parc si m-am asezat pe o banca incercand sa meditez la toate cele intamplate dar gandurile mele refuzau vehement sa se aseze intr-o ordine.

Nu stiu cat am stat acolo pe banca dar cred ca destul de mult, cand mi-am adus aminte ca trebuie sa ma intorc noaptea se asternuse deja peste oras.

Am dat o fuga repede la spital si am luat cateva pungi de sange apoi m-am intors acasa la Dean. Cand am intrat in camera el dormea, era atat de dragut adormit, isi mai revenise, era vizibil ca se simtea mai bine dar inca avea nevoie de odihna.

Am inchis usa usor in urma mea si am scapat de haina de pe mine. Cand am trecut pe langa pat si-a deschis ochi.

– Nu credeam ca o sa te mai intorci, imi spuse el sincer.

–Se pare ca am facut-o, am raspuns rece.

–De ce ? A intrebat el. De ce nu ai plecat cand ai aflat adevarul? De ce esti inca aici?

–Nu stiu,am raspuns eu sincera.

Nu stiam de ce eram acolo si de ce il mai ajutam. Stiam ca nu e mila si nici compasiune dar nu stiam ce era.

–Scumpo eu …a inceput el.

–Numele meu e Kate, si nu vreau explicatii ,scrisoarea ta spune foarte clar tot,i-am taiat-o eu.

–Vroiam sa imi cer scuze, raspunse privind in jos.

–Cred ca e prea tarziu, am raspuns parasind camera.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s