Capitolul 10

eye1

Nu vroiam sa imi arat sentimentele in fata lui dar nu le puteam ascunde. De data asta nu imi mai mergea. Nu vroiam sa vada ca sufar, nu vroiam sa vada ca nu stiu ce simt. Trebuia sa par rece si indiferenta. Daca el credea asta si eu voi ajunge sa imi cred propia minciuna si toate lucrurile vor avea un curs. Daca se astepta sa il urasc pentru ceea ce a facut poate asa era corect, poate asa trebuia sa se intample. Stiam ca nu il pot ura dar nu stiam daca il mai iubesc. Pana imi voi da seama de ceea ce simt, voi face sa para ca nu imi pasa deloc de el. Mi-am spus eu hotarata. M-am dus la bucatarie si mi-a facut o cafea. Daca el va auzi zgomotul aparatului de cafea nu isi va da seama ca am coborat jos ca sa nu ma vada plangand.

Stateam la masa din bucatarie servindu-mi cafeaua, gandindu-ma la ce aveam sa fac in continuare.

–Esti bine? Ma intreba o voce cunoscuta.

–De ce naiba ai plecat din pat? M-am rastit eu la el.

–Te-am intrebat daca esti bine? Imi raspunse el autoritar.

–Nu am nimic, nu eu sunt cea ranita,i-am raspuns incercand sa ii evit privirea. Ar trebui sa te odihnesti.

– De ce iti faci griji pentru mine? De ce nu m-ai lasat sa mor ? Ma intreba apropiindu-se de mine.

Asta as vrea si eu sa aflu, mi-am spus in gand.Trebuia sa spun ceva, el era la mai putin de cinci centimetri in fata mea si astepta un raspuns.

– Nu stiu, poate ma simt prea vinovata, ai patit asta din cauza mea, am raspuns eu.

Nici eu nu credeam ce spusesem, dar el trebuia sa o faca. Nu puteam sa il las sa se apropie mai mult decat era deja, de mine…trebuia sa ma hotarasc daca pot sa il iert sau nu.

–Stai aici pentru ca iti e mila de mine? Ma intreba el. Vocea lui te facea sa ingheti.

–Nu.

–Nu e mila, dar nici nu iti pasa?

–Exact, am raspuns eu rece. Oare chiar nu imi pasa? M-am intrebat, dar raspunsul nu imi venea in minte.

–Bine, raspunse indiferent dar in secunda urmatoare era pe podea, tipand de durere.

Nu am putut sta deoparte nu cand il vedeam in halul ala, nu trebuia sa se dea jos din pat si el venise dupa mine. M-am lasat in genunchi pe gresie si m-am apropiat de el luandu-l in brate. A incetat sa mai tipe si spre surprinderea mea l-a bufnit rasul.

–Nu iti pasa nu? Intreba ironic.

–Cum ai putut? Am intrebat nervoasa ridicandu-ma si plecand pur si simplu.

Nu mai aveam de gand sa ma uit in urma. Cum putuse sa ma sperie asa.? Cum isi permitea sa se joace cu ce simt eu…Ce vroia sa demonstreze? Nu ma mai interesa ca e o distanta destul de mare intre casele noastre, am luat-o la fuga spre casa. Nu aveam nevoie nici de masina nici de nimic am taiat-o prin padure si in mai putin de zece minute eram in fata casei.

Nu, ce? Cum ajunsese el acolo inaintea mea? Am vrut sa ma intorc si sa plec dar a ajuns langa mine mai repede decat imi imaginasem. Ma prinse de brat intorcandu-ma cu fata la el.

– Ce mai vrei? Am intrebat incepand sa dau cu pumni in pieptul lui. Nu mai am chef de glumele tale proaste.

– Vroiam sa iti demonstrez ca inca iti pasa, de ce nu recunosti?

– De ce sa recunosc? Ca sa te joci cu mine, cu sentimentele mele? Am intrebat nervoasa.

– Cand m-am jucat eu cu tine?

– Mai devreme.Stii cat a putut sa ma sperie gluma ta proasta? Am spus neputand sa imi retin lacrimile.

Ma privea atat de mirat, incat daca nu eram atat de suparata probabil as fi izbucnit in ras. Se uita in ochii mei incercand sa isi dea seama daca glumesc, sau ceva de genul pentru ca pe fata lui se vedea clar ca nu intelege de ce nu il urasc. Nici eu nu stiam…

Mi-a dat drumul la brat si in clipa urmatoare am diparut de langa el in casa. Am inchis usa in urma mea. Nu vroiam sa ma urmeze. Era de ajuns ca imi demonstrase ca imi pasa prea mult de el, nu era nevoie sa imi mai demonstreze si alte sentimente pe care i le port.

Era mai usor daca lasam in urma tot ce se intamplase intre noi, nu il uram, si poate inca il mai iubeam dar un lucru era cert: nu suportam sa il vad ranit si asta era inevitabil daca statea pe langa mine cat timp Mark mai traia.

Daca il vroiam in viata trebuia sa il departez cat de mult posibil…. si aveam de gand sa ma folosesc de greseala facuta de el ca sa il fac sa nu mai caute niciodata. Preferam sa il ranesc eu si sa isi revina decat sa il omoare Mark si sa il pierd de tot.

Uram situatia…nu vroiam sa fiu pion pe o tabla de sah care nu imi apartinea. Nu vroiam sa depinda de mine tot cursul jocului. Sa controlez jocul dar deciziile mele sa conteze mai ult decat ar trebui.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s