Capitolul 1

 thumbbig-103674

Stateam la masa din colt al vechiului restaurant…de fiecare data cand treceam prin acel oras veneam sa beau un pahar de vin la acel local…aici statusem cu aproape 10 ani in urma dupa ce il transformasem pe el, ma rugase ani la rand sa il transform. Ii facusem pe plac si stateam la masa inecandu-mi amarul intr-un pahar de vin..asteptand ca ingerul meu sa se trezeasca….Ironia fiind ca ingerul meu a fost mai parsiv ca un diavol.Imediat dupa ce l-am transformat s-a evaporat, lasand in urma doar un bilet prin care imi multumea ca l-am transformat si prin care imi spunea ,,PA!PA!,,…Pe moment a durut tradarea, durea sa constientizezi ca ai fost folosita, ca cineva a profitat de iubirea ta pentru a-si atinge un scop…poate si acum mai doare, dar tradarea m-a schimbat si acum durerea mocneste inauntrul meu si nu ii mai permit sa iasa la iveala…

Nu stiam de ce ma intorsesem in orasul care ma distrusese, dar o facusem, parca ceva ma rechema acolo.Cand esti parte din intuneric simti alte parti ale acestuia, adica simti alte forme de supranatural…

Nu simteam ceva rau in mod special ci, ceva nu tocmai omenesc…ca un vampir nou care nu se putea descurca in noua postura….ceva care ma atragea…

Ma lasasem prada dorintei si revenisem… asteptam ca Mick, agentul meu de la imobiliare, sa ma sune si sa ma anunte ca a reusit sa imi gaseasca o casa, o noua casa…

Vroiam sa ma ridic de la masa cand i-am simtit prezenta…era un vampir, era puternic,intunericul ii iesea prin toti porii…mi-am intors privirea sa-l vad.: Inalt, brunet cu ochii verzi ca smaraldele in spatele carora ardea o flacara puternica;Chip alb, maxilare drepte, buze frumoase si un zambet intrigant. Se uita spre mine cu o privire pe care nu o puteam intelege, stia ce sunt si nu ii convenea prezenta mea ,iar eu nu stiam motivul.Mi-a facut semn sa ies afara din local si am preferat sa il ascult decat sa incepem o rafuiala . In plus nu stiam daca e mai tanar sau mai batran decat mine. Nici nu am iesit bine din local si am ingenunchiat pe asfalt.

–CE NAIBA!?a fost tot ce am putut spune.

Aveam un tarus de lemn in stomac si nu mai puteam de durere.Am cazut cu fata in jos in ploaie pe asfaltul ud.Nu mai puteam sa ma misc deloc.Simteam cum mor efectiv incet ,incet….probabil cel care ma injunghiase ma ura mult. Se asigurase ca voi avea o moarte inceata si plina de durere, deoarece infipsese tarusul pe langa inima la numai cativa milimetri. Am auzit un ras straniu, asemanator cu rasurile alea „malefice” din desenele animate si ultimul lucru pe care l-am vazut a fost o pereche de pantofi negri care se indepartau lasandu-ma intr-o balta de sange…

Doua brate puternice mi-au ridicat usor trupul. Nu-mi puteam deschide ochi sa vad cine este acea persoana, nu puteam nici sa respir de durere. Imi doream sa fie oricine numai cel care ma injunghiase sa nu fie. Imi era teama ca atacatorul sa nu vrea sa se asigure ca sunt moarta arucandu-ma in flacari…Cu greu mi-am deschis ochi, dar vedeam in ceata,un singur lucru am putut sa recunosc o pereche de ochi verzi arzatori…Apoi intunericul m-a invaluit purtandu-ma spre inconstienta.

Ironic faceam parte din intuneric si acum intunericul imi provoca un disconfort imens, eram o creatura care statea mereu in umbra si totusi atunci ma simteam singura…uram sa am sentimente dar insusi ura era unul….

Cand am deschis ochi nu stiam unde ma aflu, de ce, sau cine ma ajutase,insa ma bucuram ca nu sfarsisem in flacari sau pe asfaltul ud. Priveam in jur si mintea mea incepea sa proceseze informatiile. Eram intr-o camera, cel mai probabil intr-un dormitor judecand dupa patul mare cu lenjerii albe in care ma aflam, dupa canapeaua si masuta rotunda de langa fereastra acoperita de o draperie sangerie si dupa atmosfera sumbra dar linistitoare in care stateam. Camera era amenajata in tonuri inchise,exceptand lenjeria alba. Era un dormitor sobru dar nu deprimant, era misterios si oarecum calduros.

Usa de lemn sculptat s-a deschis usor facandu-ma sa tresar. In camera a intrat barbatul brunet,cu ochii de jad , de la bar. S-a apropiat de mine cu un pahar in mana.

– Te-ai trezit. Cum te simti? ma intreba el cu o voce calda.

–Sunt bine…cred. Cine esti tu? am intrebat mai mult decat curioasa.

–Cred ca ar trebui sa imi spui cine esti tu, mai intai. Tinand cont de faptul ca esti in patul meu,intr-o camasa de matase, spuse el tintuindu-ma cu privirea.

M-am uitat la cum sunt imbracata, lucru pe care nu il facusem pana atunci.Imi venea sa o iau la fuga de rusine,daca as fi putut as fi rosit.

– Kate Wilson, am spus tragand patura peste mine.

–Dean Harris, s-a prezentat si el zambind.

–De ce m-ai luat de acolo? De ce m-ai ajutat? am intrebat neputand sa gasesc singura un raspuns.

–Nu crezi ca sunt prea multe intrebari? Ce-ar fi sa bei ceva ca sa grabesti vindecarea si cand vei fi mai bine vorbim, raspunse el vocea lui devenind mai rece, mai distanta.

Nu puteam sa comentez nimic. Setea imi ardea gatul si eu eram slabita in plus chiar aveam nevoie de odihna. Nu puteam sa spun ca aveam nevoie de raspunsuri pentru ca nu era asa, nu il cunosteam dar simteam ca pot avea incredere in el. Privirea lui ma facea sa ma simt in siguranta.

El mi-a intins un pahar de sange si eu l-am baut fara sa clipesc. A inceput sa rada cand a vazut cat de foame imi era si mai mi-a adus un pahar pe care l-am baut mai incet. A luat paharul si a plecat lasandu-ma sa ma odihnesc.

Am lasat sangele sa-si faca efectul…puteam simti cum fiecare rana se inchide mai putin una….rana mare de pe spatele meu nu vroia sa se vindece, probabil mai avea aschii de lemn sau era prea adanca,asteptam totusi sa o simt cum se strange…Am adormit desi nu simteam nevoia.

Cand m-am trezit in camera era bezna. Cat dormisem? In casa era liniste, mult prea liniste. M-am ridicat in fund in pat si m-am uitat prin camera. In intunericul dens am putut sa zaresc o silueta pe un fotoliu din coltul camerei. Era un barbat…era el. De ce adormise aici? Imi veghease somnul? Atat de ingrijorat era pentru mine? intrebarile imi siroiau in minte cu fiecare secunda in care il priveam cum doarme intins incomod pe un fotoliu mic si crem.Parul lui brunet era rasfirat si ciufulit. Sub ochi avea cearcane adanci vinetii. Hanoracul cu gluga era sifonat. Imaginea lui ma facea sa cred ca nu facuse altceva decat sa aiba grija de mine. Dar cat timp fusesem inconstienta, cat timp ma veghease acest inger intunecat? Si cel mai important lucru, de ce o facea?

Eram prea absorbita de ganduri ca sa vad ca „ingerul” se trezea.

–Hey! Te-ai trezit…esti mai bine?ma intreba el intinzandu-se.

–Da sunt bine. Tu esti ok? l-am intrebat neputand sa nu imi fac griji pentru el.

–Nu eu sunt cel care aproape a fost omorat,imi raspunse el apropiindu-se.

–Nu eu sunt cea care a vegheat un ranit pentru….am spus eu neputand sa continui pentru ca nu stiam cat timp fusesem inconstienta.

–Pentru o luna, continua el fraza mea asezandu-se langa mine pe pat.

–O luna? am intrebat eu mirata.

–Da ai fost ranita rau, tarusul a trecut exact pe langa inima, ba chiar a zgariat-o zdravan,mi-a explicat.

Eram surprinsa, un necunoscut ma salvase si in plus ma ingrijise timp de o luna. Am privit direct in ochii aceia verzi si am simtit o oarecare stanjeneala. Daca as fi fost muritor probabil ca inima mi-ar fi luat-o la galop.Mi-am lasat privirea in jos simtindu-ma prea pierduta in acel verde intens al ochilor lui, si am soptit un sincer „Multumesc!”.

Simtisem nevoia sa spun asta si pentru mine era ciudat. De cand fusesem tradata de singura persoana pe care o iubisem, invatasem sa nu mai am incredere in nimeni, sa fiu dura, si rea, si nepasatoare, sa ma tin la departare de orice implicare emotionala.

Nu imi mai permiteam sa simt nimic nici pentru oameni, nici pentru alti vampiri, dar in fata lui nu puteam sa fiu atat de dura, imi pierdeam cumpatul si nu stiam de ce prezenta lui ma putea intimida. Nu mai fusesem intimidata de prezenta unei persoane de cand fusesem om. Nu eram veche ca vampir, nu aveam decat 20 de ani, dar invatasem sa imi stapanesc sentimentele si sa le ascund de oricine.

Si totusi in privirea lui ma pierdeam si in prezenta lui ma fastaceam. Grija lui ma stanjenea si nu imi gaseam cuvintele. Luptam cu mine insami sa imi gasesc ratiunea.

I-am simtit mana pe umarul meu si am tresarit sub atingerea lui revenind la realitate.

–M-ai esti pe Pamant? ma intreba el zambind.

–Nu, plecasem pe luna, am raspuns rusinata ca ma lasasem dusa de val.

–Te intrebam daca vrei sa coboram sa mananci ceva? repeta el intrebarea pe care eu nu o auzisem.

–Da sigur am raspuns eu.

S-a ridicat de pe marginea patului si a luat dintr-un dulap un halat. A revenit in fata mea si mi-a intins mana ajutandu-ma sa ma ridic din pat si sa imi pun halatul peste camasa de noapte scurta.Atingerile lui parca ma faceau sa fierb..nu puteam intelege de ce avea un astfel de efect asupra mea…

Eram inca ametita si cu greu mergeam fara sa ma clatin insa am vrut sa demonstrez ca sunt mai puternica decat par, incercand si reusind sa merg singura pana la parter.

Am mancat, de fapt am baut cateva pungi de sange si eu si el. Corpul meu se revigora, chiar daca rana de pe spate nu se inchidea,in timp ce chipul lui redevenea perfect alb,mat si la fel de frumos ca in noaptea in care il vazusem prima oara.In ochii lui se reaprindea flacara aceea verde care lipsise.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s