Prefata

CemeteryGirl16

Noaptea se furişase de mult în oraş. Liniştea aia insuportabilă, mă călca pe nervi. Ceea ce uram cel mai mult era liniştea, când aveam parte de ea îmi puteam auzi gândurile alergându-mi prin minte, răvăşind-o. Temerile îmi căutau sufletul şi-l distrugeau. Crede-mă nu e deloc un sentiment plăcut, motiv pentru care detestam liniştea. Cu toate astea, dacă ar fi fost un om normal în situaţia mea, ce l-ar fi deranjat nu ar fi fost nici pe departe liniştea ci faptul că s-ar fi aflat la două noaptea într-un cimitir, Cliseic, nu? Ce căutam acolo, chiar nu mai contează.
Pietrele gri, umbrite de crengile desfrunzite ale copacilor, păreau rupte din filme de groază, purtau pe ele povara lacrimilor, erau gravate cu cerneala uitării, pierdute în ceaţă, aliniate una lângă alta şi înconjurate de flori, în amintirea celor plecaţi de pe lumea asta. În mijlocul lor, asemenea unei regine se ivea turla bisericii, întristată de durerea morţii ce a trecut de atâtea ori de pragul ei.
M-am oprit în loc pentru o clipă, lăsând vântul rece să se joace în părul meu. Pentru o secundă mi-am trecut degetele peste tatuajul de pe umărul stâng, simţind furnicături. Un sentiment plăcut mă învăluia de fiecare dată când îl atingeam, tatuajul acela reprezenta ce şi cine sunt, reprezenta puterea mea, identitatea şi chiar atitudinea mea. Un zâmbet scurt mi-a străbătut chipul, apoi mi-am continuat drumul.
În liniştea aceea profundă, un zgomot mi-a atras atenţia, trezindu-mi toate simţurile. Mi-am întors privirea spre locul din care venea sunetul şi am rămas stană de piatră, o privire rece şi ameninţătoare mă privea fix, nu se vedea altceva decât o pereche de cristale verzi, reci. Umbra bisericii ţinea persoana în întuneric şi nu puteam distinge nimic. Nu ştiam nici măcar dacă era femeie sau bărbat. Privirea aia care mă făcea să îngheţ, ochii aceia verzi, arzători mi se păreau cunoscuţi, dar nu aveam de gând să stau să aflu ai cui sunt, nu îmi inspirau încredere.
Am început să alerg de parcă m-ar fi urmărit o armată, însă el sau ea nu venea după mine. Simţeam că sunt în pericol şi dacă eu simţeam pericolul era grav…
Am trecut în fugă de câteva morminte, fără să mă uit pe unde calc, dar m-am oprit brusc în faţa unuia, pe piatra de marmură neagră erau scrise cu grijă cuvintele ce mi-au făcut sufletul să se destrame şi lacrimile să înceapă să îmi curgă în şiroaie pe obraji:” Michael Green”. Aş fi căzut în genunchi, aş fi crezut că e altă persoană dacă sub numele lui nu ar fost scris „Un adevărat luptător! – C. G”.
Mi-am şters lacrimile de pe obraji şi am şoptit: „Mă întorc, primit!” înainte să alerg iar spre gardul cimitirului. „Promit.” îmi repet în gând. <Te iubesc! >

4 gânduri despre „Prefata

  1. As fi tentata sa cred ca tipul din umbra e Michael dar s-ar putea sa fie o tipa,stiu eu?Imi place mult descrierea,a fost profunda si „dantelata”,incarcata,exact asa cum imi place mie!❤ "C.G." este personajul principal,nu?Imi pare rau pentru ea.chiar sunt curioasa sa aflu ce se intampla mai departe! :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s