Intre sfarsit si inceput…esti…ai…

E un nou inceput si totusi un nou sfarsit…e intersectia dintre intersectii, a iesit din ele si tot in ele intrii fara sa stii daca de data asta drumul e mai bun sau mai rau.

E sfarsitul unei etape si inceputul alteia, si nu stii inca ce iti aduce sau ce ti-a lasat exact fosta. Ai un sac de amintiri in spate si nu stii unde sa le pui in noua casa, ai obiceiuri pe care vrei sa le pierzi si traditii pe care vrei sa le pastrezi , dar nici lor nu le gasesti locul, nu le mai gasesti nici sensul.

Ai ceea ce ai fost si mai ai o idee despre cine vrei sa fii, dar esti confuz si pierdut intre doua momente atat de apropiate si totusi la o eternitate unul de altul…esti entuziasmat si infricosat, curajos dar las, increzator si temator, esti tu dar parca esti altcineva, esti altfel dar inca te cauti pe tine, esti ca un copil pierdut in lume, dar totusi esti  matur….esti,dar nu esti.

Ai o idee despre cum ar fi trebuit sa fie, si ai ceea ce este….desi cu totul diferit, totusi intr-un fel mai potrivit, desi atat de departe de asteptari… ai inca in spate ghiozdanul de vise, in buzunar putina vointa si pe esarfa putin praf de incredere, ai geaca de piele ce mereu a parut acasa , si in casa ai adus miros de cafea si de ceai de tei de la bunica, ai adus un colt din tine si ai lasat un colt pentru ce vei deveni, si in rest timpul o sa umple spatiul cu noi arome si noi amintiri.

Ai cuvinte care nu isi mai gasesc locul pe foaie, zile friguroase, ai urme de ploaie, ai melodii vechi , ai drumuri deschise, ai temeri , ai vise, ai valuri atinse, ai respiratii furate, ai tipete, ai soapte….ai un cer senin, si stele in noapte.

IMG_66144602065715

 

Anunțuri

Fara titlu…Doar asa

loneliness_of_soul

M.ai prins în pânze, pânze de păianjen clădite din motive doar de tine știute și din șiretlicuri emoționale doar de mine simțite, ca sa fii sigură că n.am să plec niciunde.

Mi.ai prins eul și l.ai strivit sub sute de păreri bine mascate , sute de cuvinte aruncate… drept la țintă cu două tăișuri , o lama făcută să taie in mine și sa șlefuiască ce tu nu vrei sa vezi, ca sa fii sigură că nu ajung ce sunt.

Mi.ai luat orice urma de orgoliu sau mândrie și l.ai strivit sub tălpi, l.ai înecat în țărână , ca sa fii sigură că n.am să mă mai încred în mine vreodată.

Ai luat și ultima urma de încredere în sentimente și ai sfărâmat.o sub urme nimicitoare de minciuni și victimizării, ucigând astfel ce mai era bun in noi, doar ca sa fii sigură că nu mă mai încred în nimic.

Ai rupt atâtea peceți și ai prefăcut atâtea in scrum clădind in fata lor  o fațada atat de ușor de crezut.

Căci tu ești Geniu in unduirea cuvintelor și în schimbarea fețelor, in jocul cu atele ce odinioară îmi controlau sentimentele. Mă întreb câteodată când vrei arata de mult sa schimbi tot ce i în jur după tine….Cum de mai poți, când eu doresc sa fiu opusul, să mă suporți pe mine?

Și mă întreb cum deși îmi doresc atât de mult sa ți fiu opusul uneori îți semăn atât de mult, încât in negura nopții inca îți mai caut scuze pentru cum esti…..

Curând…

Curând….. Curând nu o să-mi mai pese…

Curând o să pot să mă gândesc la orice fără să mai simt o ghiara de metal fărmându-mi spiritul în bucăți infinite de cleștar. Curând o să pot să ignor orice ai spune tu, orice ar spune ei și o să țin cont doar de ce spune inima mea, oricâte prostii ar putea să-mi spună ea.

Curând nu o să nu mai pese de cum mă privești tu, de cum mă privesc ei, ci doar de ce vad ochii mei , dincolo de clișee și vinovății, fără să judece și căutând binele acolo unde poate tu o să vezi doar raul.

Curând nu o să îmi mai pese de ce gândești când îmi vezi chipul , ori când citești ce scriu, ci doar ce gânduri îmi înăbușe somnul și îmi alunga zâmbetul , pe ele o să le spulber la fel de repede cum de se vor spulbera în vânt părerile tale.

Curând , curând o sa înțeleg că ce credeam că va conta mereu nu a contat niciodată și tot a fost un joc neînțeles de nimeni, dar jucat de toți…Și atunci o să îmi aleg eliminarea pentru că nu vreau sa fac parte din așa ceva…Te las sa câștigi… Felicitări!

Curând când totul se va duce dracu’ o să o iau de la început că și când nimic nu a existat înainte de „acum”. Curând o sa am puterea sa las tot în urmă pentru că o să realizez că prefer sa fiu ruptă decât să fiu întregită de ceva ce nu mă definește, că prefer sa cred în prostii decât să cred în minciuni și iluzii.

Curând o sa știu că degeaba te gândești la mine dacă eu pentru tine sunt în continuare ceva expus părerii și nu înțelegerii,că degeaba exist dacă nu „sunt”,că degeaba spui dacă nu crezi.

Curând când îmi vei întâlni privirea o să înțelegi că jocul s-a terminat , te poți bucura , ai câștigat!

Poate am fost…dar am plecat.

tumblr_mnkg4raWzK1ql9kqqo1_400

Doar un gand #6

img_728888520277.jpeg

Mi-am indreptat privirea spre tine cautandu-ti ochii, sperand ca o sa ma pierd in ei cum faceam inainte si ca acolo in abisul ala intunecat dar atat de cunoscut o sa gasesc in sfarsit ce cautam…cautam linistea si pacea ce doar ei erau capabili sa mi-o ofere, cautam i ochii tai locul in care sufletul meu putea sa stea cateva momente sa se odihneasca, cautam linistea dar am gasit furtuna…cautam pacea dar acolo se dezlantuia haosul…si m.am lasat inghitita de el.

M-am intrebat mereu unde pleci cateodata , pe unde iti alearga mintea sau unde ti ai uitat sufletul, cateodata il gaseam inaintea ta, alteori parca il scoteai din buzunar ca un magician iscusit…acum insa, era de negasit…erai de negasit…

Stai in fata mea si incerc sa te recunosc, dar e prea greu…de unde furtuna? De unde abisul? Ce-mi ascunzi de data asta, de ce nu te pot ajunge? Atatea intrebari ce raman vesnic fara raspuns, pentru ca tu poti..poti sa ascunzi abisul mai adanc in tine si iese la lumina atat de rar ca uneori uit ca exista…dar el e acolo, demonii tai te bantuie neincetat dar te ai obisnuit, ai invatat sa ii ascunzi , ii ascunzi si de mine….si o faci atat de bine.

Intind mana sa ating omul, dar iau in brate umbra…umbra a ceea ce erai, a ceea ce eram…si ma multumesc cu ea cateodata…doar cateodata, cand sunt prea obosita sa mai pun sub semnul intrebarii tot, atunci ma placi cel mai mult…cand tac…cand nu pun intrebari…cand m.am resemnat. Atunci ma iubesti cel mai mult….cand e ca si cum as fi plecat.

 

 

Uneori e mai simplu….

IMG_66026121650629

Uneori e mai simplu sa păstrezi tăcerea decât sa încerci sa ii faci sa înțeleagă…. Uneori e mai simplu sa înghiți cuvintele decât sa le explici….

Sunt atât de multe lucruri schimbate, atât de multe într-un timp nu chiar atât de lung, ca nu mai știi dacă ceva din ce știai mai e valabil sau daca a fost vreodată mai mult decât o fantasma. Ciudat cum ceva in care credeai orbește se cutremură acum la o adiere de vând, la o respirație grea, la un tresărit de pleoape.

Te îneci in tăcerea unei furtuni de gânduri, prea departe de pământ, prea departe de orice, ametit de senzații, îmbătat de emoții ce nu le cunoșteai, nici nu voiai, sunt prea amare pentru tine, prea puternice, poate tu ești prea slab…ești? Poate ești, poate nu ești? O sa aflii tu daca la final mai stai in picioare. In picioarele goale pe un sol ce arde, solie venita de departe, omagiu pentru nimic si pentru toate… pentru orice, pentru un „poate”.

Ti se împletesc ochii cu ai străinului din fata ta, si cat de cunoscuți îți par, dar tie ti s-au părut multe, sute…sute de minute, de idei, de clipe…. Infinite, infinite posibilități sa ai sau nu dreptate….dreptate? Cine sa ți-o dea? Ca daca întrebi nimeni nu mai știe daca a fost sau nu așa.

Uneori e mai simplu sa păstrezi tăcerea decât sa pui întrebări, uneori e mai simplu sa înghiți cuvinte decât sa dai răspunsuri.

Doar un gand…#5 ( Suflete..)

  Suntem suflete…camere despartite de culoare late,  in acelasi loc si totusi separate.  Deschidem usa larg, pana la perete, doar ca sa o trantim in nas, in caz ca..cineva se hotaraste sa se aproprie. Suntem camere inalte, unele luminoase, altele intunecate, unele reci, altele calde, oricum nu poate afla nimeni….ori poate…

IMG_64149978815714

Stii ce , asa nu merge…incercam sa spun cu frumosul, mai usor , mai subtil, chestii care probabil sunt scrise de ochi fugari pe toti peretii marilor cladiri, mesaje invizibile.. dar scrijelite de ochi tristi pe asfaltul oricarei strazi. Suntem suflete, da suntem, suflete inchise, care se preocupa prea mult de ridicatul de ziduri, sa vada cine e apt sa le sara,  in loc sa se ocupe de demolatul lor. Suflete reci care se prefac ca inteleg ce si cum , ca mai e nevoie de o raza de caldura, daca ne e prea frica sa lasam mai multe. Suflete baricadate in spatele a sute de emotii diferite, toate negative, toate mult prea autoprotective, sau in spatele temerilor inventate, autoimpuse, prost legate, ori a replicilor de genu  „ nu pot” cand ar fi mult mai sincer si mai usor sa spui „ nu vreau”. Suntem egoisti si nu in modul bun, calcam pe sentimente le folosim pe post de pretexte si apoi le aruncam, dar sustinem din gura cei drept, dar cu inversunare, ca fiecare are dreptul sa simta ce vrea, sa fie cum vrea, ca asta e libertatea spirituala sau mai stiu eu ce alte tampenii ori aberatii ne ies…ca parca e un fapt, cand ti se deschide sufletul ti se inchide gura, si cand ti se deschide gura o data cu sufletul iti da rateu si mintea…nu mereu , dar de cele mai multe ori. Ori poate mintea inca  merge da e prea obosita, si inventeaza scuze , adauga motive proaste , pentru cat de insensibili devenim…(sa precizez ca nu vorbesc de majoritatea situatiilor ci de alea..care implica mai mult decat mintea.)

Nu sunt critic, nu comentez despre persoane anume, ci despre toti, despre mine, despre cei pe care ii iubesc, despre cei pe care nu, despre toti care, ocupati prea mult de „ceea ce ne face bine” ajungem sa uitam „ceea ce ne face” si atat.  Uitam sa atribuim valori unor elemente ce nu costa nimic.  Nu ne bucuram de clipe, de cuvinte, de zambete , de zile, de nimic…tratam totul cu o usoara indiferenta, ne uitam cu drag la un peisaj cinci minute si „Doamne cat de frumos e, e rai” dar il uitam in urmatoarele doua ore..si daca nu e indiferenta atunci e nepasare „ Ce daca a zambit la ce am spus, zambeste des oricum” , totusi macar unii o fac, altii inca o observa, pacat ca toti mai putin o provoaca.

Si da suntem suflete, doar scriem asta in toate cartile , pe toti peretii , in toate cantecele, in tatuaje, pe tricouri..oriunde… „Mi-a intrat la suflet” ; „Mi-a distrus sufletul”  punem d’astea pana si la comentarii sau descrieri pe facebook, nu conteaza ca poza e din dos , sau de mai stiu eu unde, sufletul e important, nu? Sufletul ala pe care il uitam, il suprauzam in cuvinte, dar il punem la naftalina cand vine vorba de adevaratele „chestii de suflet”. Da suntem suflete, dar am uitat de noi, sau ne-am cladit din atatea elemente inconjuratoare, ca ne-am pierdut sub atatea „lucruri bune” si ne ferim de „cele rele” , ori de „suferinta” ,ori de orice se poate numii si implica un cat de mic inteles negativ.

Da suntem suflete, da’ oare suntem?