Un fel de garantie…

tumblr_mgalu8sXX71s2n4zoo1_500
Stii candva am sa incetez sa mai fiu ce vrei tu, nici acum nu sunt, dar uneori mi se pare mai usor sa par a fi altcineva in fata ta decat sa iti explic de ce nu pot fi de fapt.Am incercat , serios, am incercat sa renunt la parti din mine ca sa gasesc parti din tine pentru ca mi se pareau mai demne de iubit, si totusi facand asta am gresit…pentru ca am dat tot si nu am primit nimic, si nu, nu dau ca sa primesc, niciodata nu am facut asta, niciodata nu o sa o fac, doar ca am obosit sa tac, si incet, incet am incetat sa mai ofer, cand am vazut ca raman fara tine si fara mine, si la ce naiba as mai putea sa sper.
Stii care e partea urata, nu ca am pierdut ci ca desi stiam ca nu am cum sa castig am continuat sa lupt, sa rup, parti din mine, din noi, obligandu-te pe tine sa faci la fel, cu sau fara voia ta.
Ce scriu aici nu e autocompatimire, nu fac din mine o victima, am rupt din mine pentru ca am vrut, dar am rupt din tine si nici macar nu ai stiut, nici eu nu am stiut, nu pana aseara, cand in intunericul unei nopti prea linistite de vara am realizat cate eforturi facem noi sa fim asa, si nu …nu ar trebui sa fie un efort, ar trebui sa fie instinct, si placere dar nu e, e teama de a nu te ranii, de a nu ma ranii, de a nu ma pierde, de a nu te pierde…
Spune-mi tu ce suntem noi? Prieteni? Amici? Mai mult ? Mai putin? Ca eu am inceput sa cred ca nu suntem nimic mai mult decat niste simple garantii, ne garantam unu altuia ca putem sa fim asa, ca nu suntem defecti, ca putem fi iubiti desi nu suntem perfecti..ce facem noi de fapt, ce suntem? Inimi, chipuri, trupuri, umbre… si praf, ca intr-un fel sau altu asta ramane in urma, praful unor amintiri usor de spulberat pentru ca au fost atat de frumoase.
Ne-am modelat, unul pe altul, noi pe noi, si in loc sa ajungem sa fim ce suntem pentru ceea ce suntem, in loc sa ne cunoastem de fapt, am invatat sa ne ascundem…inchidem ochii, nu spunem ce gandim, nici ce simtim nu mai pare real, e ca o piesa de teatru jucata prost de niste incepatori care nici macar nu isi dau silinta sa mai faca ceva.
Garantii, ca nu vom ramane singuri, ca nu suntem atat de rai, ca exista speranta si pentru noi, ca putem fi acceptati, ca ne putem schimba, ca ne putem lupta, ca putem fi apropiati de cineva…dar oare chiar putem?
Ne-am calcat prea mult pe picioare in dansul asta fara ritm, noi nu ne vindecam noi ne ranim mai mult si nu pentru asta am inceput, nu pentru asta … dar ce e de facut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s