Un fel de….teama.

Incerc sa pun cap la cap o mana de cuvinte de o saptamana…sa reusesc sa le aranjez intr-un fel ca sa prinda sens..dar e ceva ce mereu ma face sa sterg ce scriu…deci daca ce o sa apara mai jos nu prea are sens…treceti cu vederea .

Stii sentimentul ala care se simte ca un gol in piept, un gol aproape dureros, nu te lasa sa dormi noapte si apare in cele mai proste momente, dar uneori merge mana in mana cu singuratatea, atunci il simti cel mai bine, pentru ca atunci constientizezi ce e….

E de fapt clipa cand inainte sa adormi incepi sa te intrebi de ce ai zis una, de ce ai facut alta, cum ar fi fost daca faceai ceva altfel sau daca schimbai cuvintele cand i-ai spus lui sau ei nu stiu ce…si incepi sa iti analizezi cuvintele sa faci o mie de scenarii, si golul ala creste si creste, si tu …tu te pierzi in el si in iluzii si ai senzatia ca ai facut totul praf…ca poate daca nu spuneai aia ea era inca langa tine, sau daca nu faceai aia el nu ar fi plecat..sau poate daca spuneai altceva erai tu in nu stiu ce alt loc….sau…sau ..si dai vina pe tine uneori…pentru ca asa e mai usor.

Si apoi te trezesti ca incepi sa pui mintal caramida peste caramida, ca un mester iscusit si intr-un final cand proiectul e gata ai in jurul tau un zid de toata frumusetea…care nici nu permite altora sa mai ajunga la tine si nici tie sa ii vezi asa cum sunt…si crezi ca e cea mai buna metoda, pentru ca macar asa nu o sa poti sa mai faci ceva gresit…

Si incepi sa iti controlezi gesturile, cuvintele, incepi sa te gandesti de doua ori, de noua, de o mie inainte sa faci ceva, sa spui ceva…incepi sa programezi ce trebuie , si sa te ingheti pe tine treptat, ca sa nu mai simti nimic…pentru ca…pentru ca esti nesigur, si nu stii de unde a aparut asta, pentru ca stii ca ai incredere in tine, dar in acelasi timp te indoiesti de ce ai facut…e ca si cum te-ai bate tu cu tine…si rezultatul e unul singur, mereu remiza…mereu oboseala…pentru ca te termina, te oboseste, te inchide, te izoleaza…pentru ca nu vine singura, vine cu tema de a nu fi ranit….

Cauti motive si gasesti pretexte pentru toti, ii indepartezi cand ei vor sa stea , pentru ca te temi…recunoaste…e atat de mare teama ca cineva te poate cunoaste atat de bine incat sa stie cand si unde” sa apese” ca sa te dezamorseze…ca la fel de usor poate sa faca bucati orice lucru pe care tu l-ai planificat pana la cel mai mic detaliu…

Si esti constient ca faci cea mai mare prostie…stii asta, stii ca persoanele care au plecat , au plecat pentru ca au vrut, si ca pe cele care vor sa ramana  nu ai niciun drept sa le ranesti..chiar si involuntar…si te urasti pentru ca le faci asta, pentru ca las nesiguranta si o teama stupida dar adanc inradacinata sa te controleze…dar…dar habar nu ai cum sa lupti…

E ca si cum te rupi singur in bucati, de teama sa nu o faca altul…

10672299_550971568368630_6675773116946652976_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s