Povestea unui sfarsit…

images

Cat de usor ii  uita lumea pe cei trecuti in nefiinta, cat de usor lasa in urma amintirea unei vieti de om…. Nu a trecut decat o luna, o luna de cand doi batrani au plecat dintre noi, dar nu despre asta vreau sa vorbesc, stiu ca la un moment dat toti vom parasi aceasta lume, dar ei, ei au uimit pe toata lumea cu povestea lor, cu dragostea lor.

Erau doi oameni care nu au avut prilejul sa se bucure de copii, Dumnezeu nu le-a oferit nici macar unul, din tinerete pana in ultimele clipe nu s-au avut decat unul pe celalalt, si poate pentru ei era perfect asa. Ea fusese o croitoreasa priceputa, dar povara batranetii i-a furat vederea. A pierdut portofelul cand era la piata, si de suparare s-a lovit in cap, fara sa stie ca un gest necugetat ii va aduce un asemenea calvar. El, un om solid, a cazut la pat cand ea s-a imbolnavit. Cu toate astea nu au renuntat o clipa unul la altul. El manca doar daca ea era hranita prima, ea la fel, spuneau mereu ca daca vor parasii pamantul o vor face impreuna, si asa a fost.

Desi el nu mai vorbea si nu mai raspundea la niciun semn, prima care a plecat a fost ea, intr-o seara de vineri s-a stins, cu mana intinsa spre cel ce o iubea. Nu poate spune nimeni ca el, in starea in care era a inteles ce s-a intamplat in camera alaturata sau nu, cu toate astea la nici douazeci si patru de ore a urmat-o.

Povestea lor a uimit, pe mine, pe alti vecini, pe unele rude, a uimit dragostea atat de profunda pe care si-o purtau, si-au promis ca vor pleca impreuna, si si-au respectat cuvantul. Numeste-o coincidenta daca vrei, dar pentru mine, pentru mine ramane ceva special, ceva ce probabil nu voi putea uita. Poate asta le-a fost destinul, sau poate dragostea lor chiar i-a unit mai presus de toate, nu stiu…cert e ca in urma lor au ramas doua placi de marmura alba, doi ingeri , doua coroane, doua candele si o amintire.

Cine nu si-ar dori sa aiba parte de o astfel de iubire…

~Carro~

 

 

 

images (1)

5 gânduri despre „Povestea unui sfarsit…

  1. Este o poveste frumoasă,întradevăr. Nu știu de ce ,dar mereu ma emoționez când vine vorba de povești de genul.Mi se face pielea de găină,sau buburuză,cum zic eu și simt ca ma topesc. Ori de plans,ori de drag… .Și povestea ta chiar m-a impresionat,e o poveste atât de profundă și de frumoasa! Bănuiesc că e și reala.
    Aceste povești sunt rar întalnite în viața de zi cu zi,de aceea sunt și atât de speciale.De aceea și smulg lacrimi si înduioșează inimi.
    Am și eu scrisa căteva povești de genul,dar sunt puțin mai lungi și pot spune ,pot recunoaște ca am plâns la finalul lor.
    https://katespage23.wordpress.com/2014/02/01/jurnalul-lui-chris/
    https://katespage23.wordpress.com/2014/01/08/against-all-odds/

    • Intradevar este reala, si ma bucur intr-un mod ciudat ca am fost martora la asa ceva, ma bucur la fel de mult si ca am posibilitatea sa vorbesc despre ea si altora si ca poate, reusesc sa transmit ceva🙂

      • Bineinteles ca reusesti! Sunt povesti care pur si simplu te uimesc si iti fura lacrimi. Nu e ceva ce poti controla,e ceva ce vine instantaneu,fara vreo explicatie. Multumesc ca le aduci la lumina ,noua celor ce citim!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s