Cateva cuvinte…

Stau in fata calculatorului, plimbandu-mi alene varful degetelor peste tastatura, si mintea im zboara in zeci de locuri, vreau sa tastez, mult…sa scriu si sa scriu, dar nu intr-o conversatie cu cineva, nu vreau sa scriu doar pentru mine…. „ Oare mai sunt in stare?” Sunt cuvintele ce imi suna in minte…mai sunt oare in stare sa fac ceea ce acum cateva luni faceam din toata inima? Mai am oare curajul sa iau tastatura in maini si sa imi las gandurile sa se transforme in povesti, sa se lase conturate de caractere negre pe un ecran alb?

Habar nu am, nu stiu daca pot sa ajung unde eram, dar imi doresc sa nu mai tin cont de trecut, de teama, de timp ,de nimic…ciudat cum cateva pagini scrise de sufletul altcuiva, te pot transforma si pe tine,nu?

Si totusi de unde sa incep? Scuze?! Ar fi inutile, cliseic…Promisiuni? Ar fi in van…singurul lucru drept pe care il pot face acum e sa stau aici, in fata calculatorului, cu degetele pe taste si sa aberez, ca acum.

Sa raman asa si sa ma pierd in randuri cu sau fara sens, in povesti sau nu, sa creez sau doar sa aduc la lumina cateva schite aruncate prin calculator, de data asta cu mai multa responsabilitate, pentru ca pot spune ca m-am schimbat, cu mai multa atentie, cu inima deschisa pentru cei care inca sunt aici, sau care se vor mai intoarce, sau penrtu cei care de abia acum descopera ” Vampire Seviyorum”.

Si asta o sa fac,  asta nu e un post de revenire e pur si simplu ce simt acum, considerati ca e o fila din sutele de file scrise intr-un jurnal. Si poate vor mai exista si altele, poate intr-un fel sau altul asa incepe totul…ca intr-un vis.

Dar nu e vis, pentru ca imi simt inima batand mai tare cu fiecare cuvant tastat si mintea mea o ia razna facand  tot felul de scenarii, asa ca pana la urma intrebarea e : Ce am de pierdut?

Raspunsul: NIMIC

Asa ca….<< Love, Carro! >>

7 gânduri despre „Cateva cuvinte…

  1. Tu-mi spui să nu-l iau ca pe un post de revenire, dar eu exact asta am de gând să fac. Aşa că, încă sper ca peste câteva zile, săptămâni, luni, să citesc din nou ceva scris de tine. Încă sper. Am încredere că vei reveni!😡

  2. Metoda jurnalului este una dintre cele mai bune și bineînțeles, cele mai folosite , în auto-psihanaliză. Revenind la sfârșitul săptămânii peste ceea ce scrii în fiecare zi, afli răspunsurile la ce? cine? de ce? când? și multe alte întrebări care îți umblă prin cap. Deși societatea modernă oferă un trai decent majorității din care faci parte, ea este cea care creează un ritm de viață alert, un nivel de concentrare înalt,continuu, și de lungă durată. Bunicile noastre luau sapa și prășeau (sau săpau, așa se spune în Ardeal și vreau să mă fac înțeles) și poate e greu de crezut, dar și ele aveau probleme existențiale. Însă într-o zi în care efectuau o muncă aproape mecanic, aveau timp să analizeze și să abereze în gând. Gândește-te cum ar fi să ai la dispoziție câteva ore zilnic în care să aberezi… Ar fi minunat,nu? Tot stresul. toată nesiguranța, ar dispărea!
    Bunicile noastre mai aveau ceva: prietene. Așa încălțate(dacă) cu opinci , aveau cu cine să discute problemele lor. Se creeau legături puternice între vecini , știau că se pot baza pe cineva din apropiere, că mereu vor avea un sprijin. Astăzi asta nu mai există. (comunismul a reușit foarte bine să grupeze necunoscuți în așa fel încât niciodată să nu devină prieteni, prin lipsa de interese comune. În același bloc,pe aceeași scară, locuiește un lăutar, o croitoreasă,un inginer și un filosof. Iar la sate s-a inventat competiția,înlocuitoare a într-ajutorării) Astăzi pentru a discuta cu cineva trebuie să deschizi calculatorul și să folosești tastatura. În cine să ai încredere? Ai încredere în tine, în mintea ta isteață: așa că folosești un alias.
    Este o lume bizară cea în care trăim. Spunem că progresăm. Progresul însă este atunci când îmbunătățim calitatea vieții, nu când îmbunătățim fizicul în detrimentul psihicului (al sufletului).
    Carro, eu de mult nu am mai citit postările tale și …poate ce ai scris aici vine odată cu maturizarea. Nu mai știu ce fel de-a gândi ai , dar din acest post și din cele pe care le țin eu minte de prin 2012, vreau să îți spun că valorezi mai mult de 23 de dolari.
    Omul valorează 23 de dolari: Este făcut din apă, carbon. fosfor, fier, metale prețioase, etc. Oamenii ”minerali” sunt condamnați la moarte pentru faptele lor. Ei nu depășesc condiția de mineral și lipsa lor nu reprezintă o pierdere pentru populație. Așa că lumea se poate lipsi de ei.
    Tu însă, valorezi mai mult. Cât? Nu există un preț pentru tine, nimic pe lumea asta nu e atât de valoros ca tine, nici măcar alt om. Nu poți compara valoarea a doi oameni ,dacă e inestimabilă, evident. De ce valorezi atât? Pentru că ai suflet, ai ceea ce te face om, ai ceea ce te face femeie (și cu toții știm că femeile sunt mai valoroase decât bărbații, altfel de ce într-o situație de criză sunt salvate mai întâi femeile și copiii, apoi bărbații?😉 (și da, sunt feminist!) ,ai ceea ce te face unică și te ridică deasupra tuturor.
    Iar tu trebuie să știi asta, să îți cunoști valoarea imensă, să fie acesta motorul care te va împinge către culmi nebănuite…dar îndelung visate, și cu toate astea, nimeni să nu afle că tu știi asta. Să păstrezi asta pentru tine.
    Îți spun acum un secret pentru care organizațiile de bărbați precum OBR m-ar linșa🙂 : nici o fată nu e mai atractivă decât acea fată care arată superb, e frumoasă , deșteaptă, descurcăreață (lista e lungă) dar ea e modestă și spune așa: încă pot mai bine. Nu e modestie falsă, astfel recunoști că ai anumite calități.
    Dar nu ești ca acelea care spun : sunt atât de frumoasă! Ce funduleț bombat am! Ce deșteaptă sunt, am câștigat o medalie!
    Pentru că știm amândoi, toate calitățile pălesc în fața mândriei și mai ales , a prostiei.
    Domnii, nu preferă proastele,așa cum era titlul unui film. Domnii preferă femeile deștepte, dar așa e, ne simțim măguliți când suntem apreciați pentru ceea ce știm sau facem. (Da, vrem să vă impresionăm)
    Ești o fată super ok, ca să fiu și eu chic:)) Sau stai…se mai folosește ”chic” în limbajul comun, sau am devenit chiar învechit?
    Nu uita , ești om. Nu mă refer la substantiv, ci la adjectiv. A fi om e lucru mare. Bravo!

    • Iti multumesc enorm pentru cuvintele pe care mi le adresezi, chiar mi-au atins sufletul, iti multumesc ca si la inceput ai fost prezent cu sfaturi de care chiar ar tinut cont. Ma bucur enorm sa vad ca esti inca aici, chiar mai mult decat crezi. Cuvintele tale sunt cu adevarat motivante si e usor de vazut ca vin dintr-un suflet sensibil, ceea ce ma bucura mai mult.
      Iti multumesc mult!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s