Curând…

Curând….. Curând nu o să-mi mai pese…

Curând o să pot să mă gândesc la orice fără să mai simt o ghiara de metal fărmându-mi spiritul în bucăți infinite de cleștar. Curând o să pot să ignor orice ai spune tu, orice ar spune ei și o să țin cont doar de ce spune inima mea, oricâte prostii ar putea să-mi spună ea.

Curând nu o să nu mai pese de cum mă privești tu, de cum mă privesc ei, ci doar de ce vad ochii mei , dincolo de clișee și vinovății, fără să judece și căutând binele acolo unde poate tu o să vezi doar raul.

Curând nu o să îmi mai pese de ce gândești când îmi vezi chipul , ori când citești ce scriu, ci doar ce gânduri îmi înăbușe somnul și îmi alunga zâmbetul , pe ele o să le spulber la fel de repede cum de se vor spulbera în vânt părerile tale.

Curând , curând o sa înțeleg că ce credeam că va conta mereu nu a contat niciodată și tot a fost un joc neînțeles de nimeni, dar jucat de toți…Și atunci o să îmi aleg eliminarea pentru că nu vreau sa fac parte din așa ceva…Te las sa câștigi… Felicitări!

Curând când totul se va duce dracu’ o să o iau de la început că și când nimic nu a existat înainte de „acum”. Curând o sa am puterea sa las tot în urmă pentru că o să realizez că prefer sa fiu ruptă decât să fiu întregită de ceva ce nu mă definește, că prefer sa cred în prostii decât să cred în minciuni și iluzii.

Curând o sa știu că degeaba te gândești la mine dacă eu pentru tine sunt în continuare ceva expus părerii și nu înțelegerii,că degeaba exist dacă nu „sunt”,că degeaba spui dacă nu crezi.

Curând când îmi vei întâlni privirea o să înțelegi că jocul s-a terminat , te poți bucura , ai câștigat!

Poate am fost…dar am plecat.

tumblr_mnkg4raWzK1ql9kqqo1_400

Doar un gand #6

img_728888520277.jpeg

Mi-am indreptat privirea spre tine cautandu-ti ochii, sperand ca o sa ma pierd in ei cum faceam inainte si ca acolo in abisul ala intunecat dar atat de cunoscut o sa gasesc in sfarsit ce cautam…cautam linistea si pacea ce doar ei erau capabili sa mi-o ofere, cautam i ochii tai locul in care sufletul meu putea sa stea cateva momente sa se odihneasca, cautam linistea dar am gasit furtuna…cautam pacea dar acolo se dezlantuia haosul…si m.am lasat inghitita de el.

M-am intrebat mereu unde pleci cateodata , pe unde iti alearga mintea sau unde ti ai uitat sufletul, cateodata il gaseam inaintea ta, alteori parca il scoteai din buzunar ca un magician iscusit…acum insa, era de negasit…erai de negasit…

Stai in fata mea si incerc sa te recunosc, dar e prea greu…de unde furtuna? De unde abisul? Ce-mi ascunzi de data asta, de ce nu te pot ajunge? Atatea intrebari ce raman vesnic fara raspuns, pentru ca tu poti..poti sa ascunzi abisul mai adanc in tine si iese la lumina atat de rar ca uneori uit ca exista…dar el e acolo, demonii tai te bantuie neincetat dar te ai obisnuit, ai invatat sa ii ascunzi , ii ascunzi si de mine….si o faci atat de bine.

Intind mana sa ating omul, dar iau in brate umbra…umbra a ceea ce erai, a ceea ce eram…si ma multumesc cu ea cateodata…doar cateodata, cand sunt prea obosita sa mai pun sub semnul intrebarii tot, atunci ma placi cel mai mult…cand tac…cand nu pun intrebari…cand m.am resemnat. Atunci ma iubesti cel mai mult….cand e ca si cum as fi plecat.

 

 

Uneori e mai simplu….

IMG_66026121650629

Uneori e mai simplu sa păstrezi tăcerea decât sa încerci sa ii faci sa înțeleagă…. Uneori e mai simplu sa înghiți cuvintele decât sa le explici….

Sunt atât de multe lucruri schimbate, atât de multe într-un timp nu chiar atât de lung, ca nu mai știi dacă ceva din ce știai mai e valabil sau daca a fost vreodată mai mult decât o fantasma. Ciudat cum ceva in care credeai orbește se cutremură acum la o adiere de vând, la o respirație grea, la un tresărit de pleoape.

Te îneci in tăcerea unei furtuni de gânduri, prea departe de pământ, prea departe de orice, ametit de senzații, îmbătat de emoții ce nu le cunoșteai, nici nu voiai, sunt prea amare pentru tine, prea puternice, poate tu ești prea slab…ești? Poate ești, poate nu ești? O sa aflii tu daca la final mai stai in picioare. In picioarele goale pe un sol ce arde, solie venita de departe, omagiu pentru nimic si pentru toate… pentru orice, pentru un „poate”.

Ti se împletesc ochii cu ai străinului din fata ta, si cat de cunoscuți îți par, dar tie ti s-au părut multe, sute…sute de minute, de idei, de clipe…. Infinite, infinite posibilități sa ai sau nu dreptate….dreptate? Cine sa ți-o dea? Ca daca întrebi nimeni nu mai știe daca a fost sau nu așa.

Uneori e mai simplu sa păstrezi tăcerea decât sa pui întrebări, uneori e mai simplu sa înghiți cuvinte decât sa dai răspunsuri.

Doar un gand…#5 ( Suflete..)

  Suntem suflete…camere despartite de culoare late,  in acelasi loc si totusi separate.  Deschidem usa larg, pana la perete, doar ca sa o trantim in nas, in caz ca..cineva se hotaraste sa se aproprie. Suntem camere inalte, unele luminoase, altele intunecate, unele reci, altele calde, oricum nu poate afla nimeni….ori poate…

IMG_64149978815714

Stii ce , asa nu merge…incercam sa spun cu frumosul, mai usor , mai subtil, chestii care probabil sunt scrise de ochi fugari pe toti peretii marilor cladiri, mesaje invizibile.. dar scrijelite de ochi tristi pe asfaltul oricarei strazi. Suntem suflete, da suntem, suflete inchise, care se preocupa prea mult de ridicatul de ziduri, sa vada cine e apt sa le sara,  in loc sa se ocupe de demolatul lor. Suflete reci care se prefac ca inteleg ce si cum , ca mai e nevoie de o raza de caldura, daca ne e prea frica sa lasam mai multe. Suflete baricadate in spatele a sute de emotii diferite, toate negative, toate mult prea autoprotective, sau in spatele temerilor inventate, autoimpuse, prost legate, ori a replicilor de genu  „ nu pot” cand ar fi mult mai sincer si mai usor sa spui „ nu vreau”. Suntem egoisti si nu in modul bun, calcam pe sentimente le folosim pe post de pretexte si apoi le aruncam, dar sustinem din gura cei drept, dar cu inversunare, ca fiecare are dreptul sa simta ce vrea, sa fie cum vrea, ca asta e libertatea spirituala sau mai stiu eu ce alte tampenii ori aberatii ne ies…ca parca e un fapt, cand ti se deschide sufletul ti se inchide gura, si cand ti se deschide gura o data cu sufletul iti da rateu si mintea…nu mereu , dar de cele mai multe ori. Ori poate mintea inca  merge da e prea obosita, si inventeaza scuze , adauga motive proaste , pentru cat de insensibili devenim…(sa precizez ca nu vorbesc de majoritatea situatiilor ci de alea..care implica mai mult decat mintea.)

Nu sunt critic, nu comentez despre persoane anume, ci despre toti, despre mine, despre cei pe care ii iubesc, despre cei pe care nu, despre toti care, ocupati prea mult de „ceea ce ne face bine” ajungem sa uitam „ceea ce ne face” si atat.  Uitam sa atribuim valori unor elemente ce nu costa nimic.  Nu ne bucuram de clipe, de cuvinte, de zambete , de zile, de nimic…tratam totul cu o usoara indiferenta, ne uitam cu drag la un peisaj cinci minute si „Doamne cat de frumos e, e rai” dar il uitam in urmatoarele doua ore..si daca nu e indiferenta atunci e nepasare „ Ce daca a zambit la ce am spus, zambeste des oricum” , totusi macar unii o fac, altii inca o observa, pacat ca toti mai putin o provoaca.

Si da suntem suflete, doar scriem asta in toate cartile , pe toti peretii , in toate cantecele, in tatuaje, pe tricouri..oriunde… „Mi-a intrat la suflet” ; „Mi-a distrus sufletul”  punem d’astea pana si la comentarii sau descrieri pe facebook, nu conteaza ca poza e din dos , sau de mai stiu eu unde, sufletul e important, nu? Sufletul ala pe care il uitam, il suprauzam in cuvinte, dar il punem la naftalina cand vine vorba de adevaratele „chestii de suflet”. Da suntem suflete, dar am uitat de noi, sau ne-am cladit din atatea elemente inconjuratoare, ca ne-am pierdut sub atatea „lucruri bune” si ne ferim de „cele rele” , ori de „suferinta” ,ori de orice se poate numii si implica un cat de mic inteles negativ.

Da suntem suflete, da’ oare suntem?

Zile…

IMG_66026121650629

Uneori iti pierzi inspiratia…uneori nici nu mai vrei sa o gasesti, nu vrei sa o mai simti…nu vrei sa mai simti nimic din ce te-ar putea tine treaza noaptea, sau mai rau, in fata tastaturii incercand intr-un ritm febril sa pui tumultul din cap in cateva cuvinte.  Uneori odata cu inspiratia te pierzi pe tine, te uiti in noapte pe o strada, sau te ineci intr-un pahar plin de trecut, ori te pui in bagaj si te trimiti departe, la ce te-ar ajuta sa fii ceva…poti fi oricand nimic.

Alteori te impiedici de tine imediat cum te dai jos din pat dimineata, iti intalnesti chipul in oglinda si iti spui ca poate nu esti pierduta de tot, poate a mai ramas ceva din tine in ochii aia verzi, si poate totusi are rost sa tragi un pic  azi, vezi tu pana diseara daca a fost asa sau nu, oricum ce altceva ai mai bun de facut, decat sa incerci, nu?

Vrei, nu vrei , gasesti un motiv si din greseala uiti de ruj da iti pui pe buze un zambet, uiti de lume si iti aduci aminte ca cel mai bine e sa iti fii propria lume, si uite asa de la un gand somnoros de dimineata ajungi sa te lovesti , chiar inainte sa apuci sa iti saruti ceasca de cafea, de cine? – chiar de tine. De tine asa cum iti place sa fii, intalnire macabra dimineata mult prea devreme…n-ai unde sa fugi, n-ai cum sa scapi, masca e pe undeva pe sub pat acolo unde ai aruncat-o cu sila aseara, deci nici de ascuns nu ai cum…ce iti ramane de facut…stai , n-ai incotro…stai si priveste-te…ce ciudat e…seamana  si totusi nu…

E ziua ta „buna”, dai de tine prin filele unei carti pe care ai citit-o de sute de ori, habar nu aveai ca iti uitasei o parte de suflet pe acolo, ca aruncasei alta printre niste  melodii in mp3 –ul ala de pe care s-a luat vopseaua la cat a fost frecat in buzunarele blugilor aia decolorati pe care ii iubesti atat de mult. Deschizi sertarul ala pe care promisesei ca nu il mai deschizi anul asta si mai dai si acolo de o parte de tine, dormind printre agende , fotografii si scrisori…in dimineata asta parca isi bate soarta joc de tine, chiar asa, nici macar tu nu poti sa te lasi in pace pentru o zi….

Si uite asa vezi ca tricoul ala ii pastrase mirosul, cafeaua are parca alt gust, afara e soare, si iarba e verde, si tu ai energie, ce naiba e gresit azi…aveai in plan sa duci relatia ta cu canapeaua la un alt nivel, si sa ii arati ca nu te dezlipesti de ea deloc azi , in schimb te trezesti ca te plimbi prin iarba in picioarele goale si zambesti ca o toanta, la soare, daca te-ar vedea cineva ar zice ca ai prizat ceva, ziua asta clar nu e normala. Iti lasi fata luminoasa, iti lasi parul ciufulit daca nu ai fi asa de ametita, chiar te-ai intrebat daca te-ai tampit…

Sunt zile cand pur si simplu vrei sa renunti, azi era una din ele, zilele alea in care iti faci planuri si se duc dracu’ instant, fix ca azi…zile in care vrei sa scapi de toti , dar dai de tine si nu stii cum e mai bine, era parca mai simplu sa te lupti cu ei, cu tine n-ai cum… e o lupta castigata sau pieduta de la inceput, acum depinde cum vezi lucrurile. Sunt zile in care iti propui sa faci ceva si nu faci nimic, si zile in care vrei sa nu faci nimic si faci prea multe…zile in care vrei sa zambesti, dar nu reusesti decat sa iti arati coltii, si zile in care vrei sa marai dar ajungi sa torci….Zile in care ai vrea sa scrii, dar mintea iti e goala, si zile in care ai vrea sa fie goala dar te bantuie orice, de la versul idiot al unei melodii,ce se repeta la nesfarsit in capul tau de parca ar vrea sa te scoata de tot din minti, pana la cele mai incurcate ganduri carora chiar nu vrei sa le dai de capat….zile in care vrei sa te gasesti si n-ai de unde sa te iei, si zile in care vrei nu vrei…esti plina de ….idei.

 

Doar un gand #4

IMG_826575339284

 

Sunt lucruri pe care ar trebui sa le facem si totusi ne prefacem ca nu e asa, gasim scuze sau pretexte, motive sau circumstante atenuante si le lasam asa, doar in idee fara sa le ducem vreodata la capat.

Sunt lucruri pe care trebuie sa le spunem, si le supunem aceleasi reguli, lasandu-le in ganduri, punand praf pe ele, nerostite…

Si daca la primele unul din motive ar fi cu adevarat bun, cand vine vorba de cuvinte…

Da, sunt multe lucruri pe care adesea vrem sa le spunem cuiva, sau pur si simplu ar trebui rostite cu voce tare cand esti singur in camera, si pe care totusi le supunem tacerii. Sunt multe si din diferite motive le tinem pentru noi, si nu stiu cat de corect, sau bine e sa facem asta. De cele mai multe ori cuvintele nespuse sapa indoieli. Indoielile macina credinte , credintele dispar si lasa in urma fiori de regrete, regrete ce nu iti lasa sufletul sa se odihneasca. Un suflet incrancenat ingenunchiaza vointa, vointa trage dupa ea, pune intre ziduri mintea. O minte inchisa nu mai poate respira, isi pierde esenta, sufoca trupul si…cazi. Cazi in ceea ce ei numesc indiferenta, ceva ce nici tu nu intelegi, cazi victima in razboiul ce nu are de fapt tabere, ca piesele de domino, una cate una, pana cand totul e la pamant…si atunci? Atunci cine te ridica?

Cuvintele au putere, nu? Dar putere prind cand sunt spuse, si stiu..cuvintele pot rani, spuse cand sau cum nu trebuie taie in carne vie, lasa rani adanci…si totusi…

Daca cuvintele ranesc, atunci…tacerea omoara.